~ Catargul deznădejdii~
Mizerii aglomerate își fac de cap
prin stațiile părăsite.
Gurile flămânde nu mai contenesc
să tacă.
Un zgomot ciudat, neomenesc
te face să tresari:
„─Te-ai născut prea devreme,
locul tău nu e aici
într-o lume plină de iluzii…
Visele tale sunt prea frumoase
pentru acest moment istoric!”
Tot mai mulți părăsiți se zbat
cotrobăind prin tristețea
urmată de lacrimile sângeroase
ale neîncrederii umane.
Elementele naturii râd de noi.
Neputincioși seculari
înălțăm catargul deznădejdii.
Unde să mai fugim?
În durere și lacrimi,
durere și lacrimi,
durere și lacrimi.
Dan Lucian Corb 29 noiembre 1992
Dansul durerii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu