marți, 29 ianuarie 2013

Un vis...

Vântul aspru suflă-n noaptea rece
Şi glasul ei plânge-n inima mea...
Mi-e greu să o mai las să-mi plece
Şi cad din norişori albi fulgi de nea.

Pe-o ramură de brad, sub cerul fin
Stau două turturele, of,of,of, lipite...
Mă-nduioşeaz-aşa ca doru-acela lin
Ce-l simt în suflet în stări nedefinite.

Un şuierat de tren sparge tăcerea
Departe, undeva-n poale de munţi...
Mă mistuie şi lacrimi... şi durerea
O simt cum mă devoră clădind punţi.

Dar nu-i nimic, căci ea mă va ierta
Că am iubit-o-n  dor până la infinit...
Te rog iartă-mă că  gândul îmi va sta
O veşnicie la un vis ce l-am trăit.

Dan Lucian Corb 29 ianuarie 2013 Aleşd V12

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu