Când mi se părea că nu am absolut niciun obstacol,
Uneori mi-e dor de o casetă veche pe care o ascultam,
Mestecenii se leagănă și ploi îmi bat în geam.
Câteodată mai citesc din scrisorile păstrate în sertar
Și suspin, ce-i drept, că m-ai iubit cumva neclar,
Îmi amintesc de aplauzele la scenă deschisă,
Dar poarta casei tale demult îmi e închisă.
Desigur, îmi este dor și de superbul tău pian
La care adeseori în seri târzii cântam,
Și de cafeaua dulce pe care mi-o aduceai
Și de surâsul tău ce lin mi-l dăruiai.
Dar toate astea-s doar amintiri ce lăcrimează
Pe foi și pe cuvinte ce poate impresionează,
Când trenuri lungi prin gări trec unul după altul,
Mi-aș lua un bilet, așa, să răscolesc trecutul.
Dan Lucian Corb 30 ianuarie 2019
Volumul: Caietul cu amintiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu