Cum îmi spuneai, surâs, pe drum,
,,N-am apucat să beau cafeaua,
Dar ne vedem la cafeneaua...
A fost târziu și am fugit în stație
M-am împiedicat și-atunci, abstracție,
Ce crezi, mi-am amintit de tine...
Și parcă te chemam așa în rime.
Noroc că aveam la mine umbrela
Și parcă pictam frunze cu acuarela,
Habar n-aveam de era un vis...
Însă aveam o senzație de scris.”
Mi-aduc aminte cu parfum
De ochii tăi, mi-e dor acum,
De-o cafea caldă, de tine îndulcită
Și de o inimă duioasă, îndrăgostită.
Dan Lucian Corb 18 mai 2017
Volumul: Poezie și cafea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu