duminică, 19 februarie 2017

Mai trag un fum de țigară

Mai trag un fum de țigară
Că mi-ai făcut clipa amară,
Iar încerc să uit de tristețe,
Dar mă cuprinde cu delicatețe.

Mai trag un fum de țigară
În gânduri mi-e ploaia de vară,
Îmbrățișați, noi, sub mesteceni,
De ce nu mă lași, spune-mi?!

Mai trag un fum de țigară
Mi-e sufletu-n lacrimi în seară,
Când tot, eu ți-aș fi dăruit,
M-ai lăsat așa, deznădăjduit.

Mai trag un fum de țigară
Ce fericiți eram odinioară,
Azi, suntem doar două suspine
Unul aici și unul la tine.

Dan Lucian Corb 19 februarie 2017
Volumul: Pentru atunci



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu