În miez de noapte plânge o vioară,
Te-nduioşează-n suflet struna ei,
E o tristeţe-aşa de dulce şi amară
Că parc-auzi suspinul florilor de tei.
În miez de noapte doruri iar se frâng
Şi lacrimile năvălesc în ochi, şiroaie...
Şi parcă şi cuvintele îmi plâng
Când le înşir la masa din odaie.
În miez de noapte, numai luna ştie
Câte oftaturi, şoapte şi descumpăniri,
S-au strecurat la mine-n poezie
Sub licărul de stele din iubiri.
În miez de noapte plânge o vioară
Mestecenii se leagănă în vânt...
E o tristeţe-aşa de dulce şi amară
Că mă cutremur până în cuvânt.
Dan Lucian Corb 25 iulie 2014
Volumul: Sunt doar cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu