Mi-aş dori să fiu lângă tine acum
Nu ştiu de ce, câteva clipe doar,
Poate să-ţi simt suavul parfum
Şi două, trei şoapte, una măcar.
Mi-aş dori luna blândă şi-o stea
Să ne mângâie dorul profund,
Şi de-o fi până-n zori dragostea
Să vibreze în suflete-oftând.
Mi-aş dori să visăm amândoi
Într-o vară albastră-n cuvinte,
Să rostim iubirea zăcută-n noi
Printre stropi de ploaie, cuminte.
Mi-aş dori depărtarea aproape
Pe câmpuri cu flori hoinărind,
Sărutându-te uşor pe pleoape
Mi-aş dori, dor cu dor, recitind.
Dan Lucian Corb 28 aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu