Sunt singur aici şi aştept un cuvânt,
Citesc pustiit, de pe vechiul răvaş
Şi mai las uite-aşa o lacrimă-n vânt.
Mi-e dor de tine, trec clipele-n zbor
Scumpa mea dragoste, pe tine te am,
Nici nu ştii cât de mult, cât te ador
Mă-nduioşează iar turturele pe ram.
Mi-e dor de tine, de ochii tăi dulci
În care mă pierd adânc de-i zăresc,
Cu mine în gând de ai să te culci
Auzi-mă-vei şoptind te iubesc, iubesc.
Mi-e dor de tine când ninge-n oraş
Mi-e sufletu-aşa gol fără tine aici,
Dorul meu în cuvinte trimite-ţi-l-aş
Of, of, buzele mele cu magic lipici.
Dan Lucian Corb 9 februarie 2013 Aleşd V12
Nostalgie poetică
RăspundețiȘtergerePoezia Mi-e dor de tine când ninge-n oraş reliefează melancolia, sentimentul acut al singurătăţii într-un spaţiu închis, oraşul, cântat cu precădere în versurile bacoviene. Dacă la George Bacovia oraşul se traduce prin dezagregare şi moarte, în poezia lui Dan Lucian Corb oraşul poartă semnificaţiile solitudinii şi ale suferinţei, datorate neîmplinirii visului de iubire.
Eul liric resimte în profunzime acel „gol” existenţial, absenţa iubitei şi dorul nestăpânit de aceasta fiind conturate muzical, prin repetiţia „Mi-e dor de tine”. Trecerea timpului, exprimată prin sintagma „trec clipele-n zbor”, nu-l ajută pe eul creator să uite, ci îi amplifică şi mai mult neliniştea şi dorul de iubită. Aceasta pare a fi o fiinţă tulburătoare, ai cărei „ochi dulci” acaparează în totalitate sufletul poetic. Expresia repetitivă „of, of”, din finalul poeziei, creionează un amestec de durere şi reverie, eul poetic conştientizând cât de mare este depărtarea faţă de femeia pe care o iubeşte.
Aşadar, prin poezia Mi-e dor de tine când ninge-n oraş, Dan Lucian Corb aduce un nesfârşit elogiu Iubirii, Durerii, Tristeţii şi, nu în ultimul rând, Singurătăţii.
minunate scrieri, indiferent ca sunt poezii sau proza, felicitari prieten drag !!
RăspundețiȘtergere