marți, 6 iulie 2021

Modestia și farmecul ei

Senzualitatea pe care o simți alături de ea...
E unică și de aceea o admiri cu toată inima,
Iar pentru că ți-a rămas aproape-n clipe grele
Ai putea spune c-o vei iubi până dincolo de stele.

Modestia și farmecul ei, dăruirea, te-au cucerit...
Astfel ai considerat că o vei păstra dacă a venit
În calea ta ca un trandafir roz cu stropi de ploaie,
Asemenea unei lacrimi de dor, suspini în odaie.

Prin oricâte gări va trebui să treci pentr-un surâs...
Pentru o îmbrățișare, pentru un cuvânt încă nespus,
Vei porni la drum cu acea încredere deplină
Pentru că simți că ochii ei sunt a ta lumină.

Adie vântul în noaptea cu luna decupată trecând...
În visele ei te strecori șoptind în stilul tău blând,
Ea tresare, oftează când cu buzele obrazu-i atingi...
Împreună, ce vis, pe-un cal alergând peste lunci.

Dan Lucian Corb 6 iulie 2021
Volumul: Sentimente Dulci







Un comentariu: