Se mai deschide câte-o floare,
Ce-i drept, târzie, ca de toamnă,
Singurătatea-n plâns mă-ndeamnă.
De-a lungul râului, la vale...
Trec amintirile, agale,
O lacrimă las să le-atingă,
Tristeţe, cin' să te convingă?!
Of, dorul meu din inimioară,
De cei de-acasă, de prin ţară,
Mă voi întoarce în curând,
Vă-mbrăţişez de-aici, în gând.
Şi trec, plimbându-mă acum,
Simţind al dragostei parfum,
Oftând de dor, oftat ce doare
Pe-ntinsul câmpului, în zare.
Dan Lucian Corb
4 octombrie 2006, 20 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu