Dan Lucian Corb: mai 2014

Sunt doar cuvinte ce suspină-n noapte
Dar sunt cuvinte ce adânc se pun...
Şi parcă ploaia cea de vară-n şoapte
Îmi spune, lângă tine să rămân.

Aud acel pian ce-n suflet plânge
Şi cântecul albastru aripi prinde...
Şi dorul după tine iar mă frânge,
În armonii duioase te-aş cuprinde.

Poate c-aş vrea o vorbă de la tine,
Mestecenii mi-alină întristarea...
Uite, şi ploaia plânge peste rime
Şi doare-mă acuma depărtarea.

Sunt doar cuvinte, cu un rost desigur,
Pe-o stradă veche pâlpâie un felinar,
Tu eşti cu mine... şi-s la fel de singur
Cu lacrima şi poza ta într-un sertar.

Dan Lucian Corb 24 mai 2014

Dacă m-ai iubit cândva chiar şi o clipă, şi simt că m-ai iubit, vreau să ştii că acea clipă o voi păstra mereu în sufletul meu, chiar dacă va pluti pe un ocean din lacrimi, oarecum în derivă, va şti să se întoarcă acolo, pe ţărmul acelei iubiri, pure, neatinse, decât de visele noastre, de care dorul mă leagă şi mă leagănă pe armonii duioase, şi nu îţi cer nimic decât să-mi îngădui din când în când, aşa ca o ploaie de vară, să mă strecor în gândurile tale, doar să le simt dulcea mireasmă, fiindcă te-am iubit şi încă... iar când soarele va răsări, şi chipul tău luminos va surâde pe un câmp cu flori, îngăduie-mi doar să te ating ca un sărut, aidoma vântului de vară, o, blândă privire, ce mi-ai oferit cel mai frumos suspin.

Dan Lucian Corb