Două lacrimi în paradis
~ Numele tău ~
Copacii suspinau în vânt duioși
Mă regăseam într-un amurg târziu,
Gândindu-mă la ochii tăi frumoși
Pictați în sufletu-mi pustiu, pustiu.
Izvoarele plângeau, plângeau întruna
Plângeam și eu în palidul decor,
Pe bolta-ntunecat-a ieșit luna
Ce mă-ndemna în vis să mă strecor.
Dar am rămas o frunză rătăcită
Scriind în vânt ades numele tău,
E rece toamna, pădurea-i adormită...
Cât te-am iubit și nu îmi pare rău!
Dan Lucian Corb 20 septembrie 1991
Versuri Volumul 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu