Şi uite-aşa m-apucă dorul câteodată
După anii aceia-n care hoinăream,
Îndrăgostit de poezie şi de-o fată
Ce doar în visul dulce-o sărutam.
Şi uite-aşa citesc în miez de vară
Scrisori din vremurile de demult,
Îndrăgostit de lacrimi de chitară
Când e senin şi apoi plouă mult.
Şi uite-aşa m-aş duce peste câmpuri
Tot fluierând căutând urme de paşi,
Îndrăgostit de ale tale gânduri
De mă-ntâlneşti cândva să nu mă laşi.
Dan Lucian Corb 14 august 2013
Volumul Da, ştrengăriţo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu