La ora exactă sentimentală din această seară vă voi povesti în câteva cuvinte ce sentimente deosebite am avut azi, atunci când le-am pus bucăţele de pâine vrăbiuţelor ce vin zilnic dealtfel pe terasă, încântându-mi sufletul cu frumuseţea lor.Imaginaţi-vă un pui de vrabie dând din aripioare, deschizându-şi cioculeţul să primească ceva bun de mâncare, de la mama lui.Şi vrabia îi oferea şi puiul cu ochişorii lui drăgălaşi, îşi scutura aripioarele, bucuros că gustă fărâmiturile de pâine.Absolut adorabil, puiul de vrabie, cafeniu, ce savura bunătăţile primite, era aşa de aproape de mine şi eram sensibilizat profund.Soarele surâdea ieşind de printre nori, vrabia şi puiul ei şi-au luat zborul, aşezându-se pe creanga unui brăduţ.La micul dejun le ofer biscuiţi.
Dan Lucian Corb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu