Of, draga mea, îți mai aduci aminte... Cum stam noi la povești pe îndelete, Sorbeam din două cești cafea fierbinte Și îți citeam dintr-o revistă dulci rețete?! Of, draga mea, îți mai aduci aminte... De sărutarea mea, de ochii mei, de noi? Mă adorai când îți luam îmbrăcăminte De toamnă ca să ne plimbăm prin ploi. Of, draga mea, îți mai aduci aminte... De cântecul acela vechi în la minor, Când îmi stăteai aproape-așa cuminte Și mă topeam cântând de al tău dor? Of, draga mea, îți mai aduci aminte... Cum te-ai mutat cu al meu pardesiu?! Lăsându-mi pe măsuță câteva cuvinte Ce le-am tradus abia într-un târziu. Dan Lucian Corb 14 noiembrie 2016 Volumul: Poezie și cafea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu