Pe covoare de frunze se aud trecand pasii calatorului... e singur c-o palarie si-un geamantan si-o floare la rever, il privesc din fereastra cum se pierde pe cararea veche invaluit in ceata, probabil pleaca la trenul de seara ce-l va lua din halta pustie... iau chitara si cant in sol minor un cantec de dor,un cantec lin un cantec usor,usor... si cant si cant pana cand trenul fluiera si-l vad trecand peste campul uscat, o lacrima tresare iar in al meu suflet usor,usor... astept un semn de la ea o scrisoare,un cuvant,ceva care sa-mi aline tristetea grea,astept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu