Cântând ca și atunci, duios

A fost un vis cu doruri multe
Și lacrimi, cine să le-asculte?...
Că te-a iubit nu ți-a păsat
Și, evident, c-a și plecat!

Tu ai rămas printre suspine
Și ți-ai clădit o carieră,
Mai auzi trenuri în surdine
Și cum se las-o barieră.

Și treci prin picurii de ploaie,
Dar halta e la fel, pustie,
Înșiri cuvinte pe o foaie
Sub felinarul ce te știe.

Prin orășel, pe-alei, în noapte
Treci cu inele de argint,
Pe-o bancă îți răsună șoapte
Și urmă vagă de alint.

Deci, lași o lacrimă să cheme
O clipă chipul ei frumos,
Apoi te lași purtat de vreme
Cântând ca și atunci, duios.

Însă oricât ai încerca...
Ea tot așa făcea, pleca,
Iar tu oftând pe foi întinse,
Premii de dor luai, distinse.

Dan Lucian Corb 20 iulie 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial