Înduioșați

Înduioșați sunt ochii tăi
Și sufletul e-nduioșat,
Mestecenii și vechii tei
Aud al tău adânc oftat.

Cărarea-i tristă și pustie
Și inima îți e mâhnită,
Cu lacrimi scrii o poezie
În iarna asta adormită.

Îți bate vântul în ferești
Cu-atâta înverșunare,
Te-ntrebi: „Iubire, unde ești?!”
Resemnat în dezolare.

Și cum vă legănați odată
Duios pe brațele iubirii,
Descoperind întâia dată
Sentimentul fericirii!

Înduoișați sunt ochii ei
Și sufletul e-nduioșat,
Dor de mesteceni și de tei,
De un pian, minunat!

Dan Lucian Corb 17 ianuarie 2009
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial