Un cântec lin

Era o toamnă deosebit de ploioasă
Cu vânturi ce legănau plopii,
Cântam la o pianină veche, la o casă
de cultură și-mi era dor să-ți sărut ochii.

Singur în sala aceea cu ferestre mari
Mă dădeam oarecum în spectacol,
Fumam o țigară la o cafea, spectatori
îmi erau câteva păsări, fără niciun obstacol.

Și scriam un text și cântam și visam
Și-afară ploua, ploua torențial,
N-aveam internet pe-atunci, nu știam
ce-nseamnă să îți fie dor în ultimul hal.

Era un cântec lin ce mă înduioșa
Și clapele vibrau în dulce armonie,
Cât îmi doream s-aud deschizându-se ușa,
să-mi apari lăcrimând într-o ie.

Dan Lucian Corb 4 noiembrie 2019
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial