Prin orașul cu plopi deși, Asta-n vremuri de demult, În cale-așteptam să-mi ieși Că-mi doream să te ascult. Mai visez într-o poveste Că te-mbrățișez pe-alei, Uneori ce dor îmi este De o vorbă-n miezul zilei. În parfum de trandafiri Să îmi dai o sărutare, Ochi frumoși cu străluciri, Of, dar despărțirea doare. Și-n amurgul ce se lasă Din scrisori citesc cuvinte, Frunzele ușor se lasă Peste-aducerile-aminte. Prin orașul cu plopi deși, Asta-n vremuri de demult, În cale-așteptam să-mi ieși, Azi, doar vântul mai ascult. Dan Lucian Corb 13 noiembrie 2019 Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu