O lacrimă de dor, tristețe-n la minor, O vară de demult, în care tac și-ascult Același vechi suspin ce-n cântec îl alin, O lacrimă de dor, tristețe-n la minor. O dulce domnișoară, un tren într-o gară, Of, cum mai visam, când ploile în geam Băteau cu disperare, iubire îmbietoare, O dulce domnișoară, un tren într-o gară. O lungă așteptare în care dorul doare, Mestecenii în vânt, lacrima în cuvânt, Șoaptele de-atunci, florile de pe lunci, O lungă așteptare în care dorul doare. O lacrimă de dor, tristețe-n la minor, Pe străzile pustii, în serile târzii, Rămas-au amintiri fără de regăsiri, O lacrimă de dor, tristețe-n la minor. Dan Lucian Corb 21 iulie 2019 Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu