Plouă tare-n noapte, stropii bat în geam, Cândva prin furtună-n brațe ne strângeam, Singur din odaia plină cu manuscrise... Privesc spre câmpia înmiresmată, vise. Plouă tare-n noapte, stropii bat în geam, Cândva pentru tine-aproape tot eram, Singură în noapte, sub un felinar... Dornică de șoapte, lacrimi și amar. Plouă tare-n noapte, stropii bat în geam, Cândva și cerneala-n două o-mpărțeam, Tu scriai iluzii pe un colț de stea... Eu scriam poezii ce-mi umpleau dragostea. Plouă tare-n noapte, stropii bat în geam, Cândva și imposibilul parcă ni-l promiteam, Cântec se aude, cântecul de nai... A fost, ai avut și-uite, nu mai ai! Dan Lucian Corb 12 martie 2018 Volumul: Singur sub sclipiri de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu