În seara de toamnă, aproape de tine, De sufletul tău, de inima ta, În seara de toamnă, cu dor în cuvinte Și freamăt în sentimente de catifea. Mesteceni se leagănă-n vântul duios Și stropii de ploaie în cânt, Pe câmp se-aude un nai așa tânguios Și eu îți oftez, iubire-n cuvânt. Se-aprind felinare și plouă întruna, Rămâi și-nfășoarămă-ntr-un poem, Strânge-mă-n brațe până trece furtuna Povestește-mi în albastru și crem. În seara de toamnă, visu-i nostalgic, Citește puțin din privirea mea, Îți dăruiesc surâsuri, lacrimi, romantic Și freamăt în sentimente de catifea. Dan Lucian Corb 20 septembrie 2017 Volumul: Line cuvinte a dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu