Poate că uneori sunt cu capul în nori, Dar în principiu stau cu picioarele pe pământ, Îmi iau echilibrul din frumosul cuvânt Și-ador mireasma câmpului cu flori. În seara de toamnă pe armonii de pian Încerc să compun un cântec înduioșător, Desigur de tine mi se face și mai dor, Privindu-ți într-o fotografie, chipul diafan. Mai las și o lacrimă că mai am și dureri, Uneori e mai bine, alteori e mai greu, C-un surâs tind spre înțelepciune mereu, Sunt importante clipele de azi, clipele de ieri. M-aș duce-ntr-un sătuc să cânt la un bal De dragul vremurilor de demult, duios, De-aș ști că te voi întâlni acolo, să-ți zic sfios, Șoptit, că te adoră un artist provincial. Dan Lucian Corb 26 septembrie 2017 Volumul: Line cuvinte a dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu