În noaptea de vară cu stele-n sclipiri Mă pierd în duioasele tale priviri, În visul meu te strecori așa lin Mi-ești sentimentul acela deplin. Cu părul șuvițe-n adierea de vânt Îmi lași din frumusețea ta un cuvânt, Te strâng în brațe și parcă-ți șoptesc În alb și albastru cât te prețuiesc. Mi-aduci alinare, speranță și-un dor Ce-l pun în manuscrisul aceluiași zbor, Doar foșnetul mestecenilor de lângă drum L-aud și câteva șoapte-nvelite-n parfum. În noaptea de vară cu stele-n sclipiri Parcă plouă cu petale de trandafiri, Rămâi până-n zori și cuvinte-mi adună Să ți le cânt la pian cu acorduri de lună. Dan Lucian Corb 24 august 2017 Volumul: Line cuvinte a dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu