Pe cărarea viselor, acelor vise... Înspre tine alerg, cu brațele deschise Așteaptă-mă duioasă la izvorul din crâng La pieptu-mi cu dor, cu dor să te strâng. Pe cărarea viselor, acelor vise... Mai citește-mi șoptit din cuvintele scrise, Dă-mi apă să beau din palmele tale Și ningă peste noi din vis cu petale. Pe cărarea viselor, acelor vise... Ți-aduc în buzunar, câteva dulci caise, Surâde-mi și dăruie-mi o sărutare Că mi-e sete de tine și e arșiță mare. Pe cărarea viselor, acelor vise... Doinește-mi să plâng de scrisori netrimise, Dacă ți-aș spune că ești lin zborul meu M-ai iubi și mi-ai fi aproape mereu?! Dan Lucian Corb 21 iunie 2017 Volumul: Line cuvinte a dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu