Tu ce mai faci când norii deși se duc Lăsându-mi în priviri lacrimi de dor, Tu ce mai spui când frunzele de nuc Se scutură peste caiete-n sol minor?! Numai un cântec vechi mai dă târcoale Prin odaia veche în care la fereastră, Mai lacrimă-n suspine câteva petale Ce parfumau cândva dragostea noastră. Se lasă seara iar, cărarea e pustie Fără de tine-aici mă las într-un cuvânt, Singurele scrisori cu stropi de poezie Le mai primesc pe aripi dulci de vânt. Eu ce să spun când norii deși se duc Lăsându-mi în priviri nostalgic dor, Eu ce să spun când frunzele de nuc Se scutură peste caiete-n sol minor?! Dan Lucian Corb 4 iunie 2017 Volumul: Adiere în suflet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu