Vor trece anii, însă, noi doi vom fi străini

Mă uit în depărtare, mai trece-un tren în grabă
Și doare amintirea celei ce mi-a fost dragă,
O lacrimă de dor în ochii mei tresare...
Te-ai dus și după cum spuneam, mă doare.

Dar totu-i trecător ca frunza ce în vânt
Lasă în zborul ei din lacrimi un cuvânt,
Vor trece anii, însă, noi doi vom fi străini...
Ce va-nsemna regretul, o strângere de mâini.

E ploaie cu senin și-n foșnet de mesteceni
Parcă te văd dansând și-n vise mi te legeni,
Că te-am iubit prea mult într-un adânc suspin...
O știi, poate că undeva în gând o să te țin.

Mă uit în depărtare, mai trece-un tren în grabă
Și doare amintirea celei ce mi-a fost dragă,
S-o mai ajung din urmă, desigur, e târziu...
Rămân aici cu taine, cu zbor într-un pustiu.

Dan Lucian Corb 4 mai 2017
Volumul: Pentru atunci