Eu te aștept la o cafea Să-mi îndulcești inima, Cu o privire și-un surâs Că prea mult am tot plâns. Și dacă două vorbe line Le vei șopti pentru mine, Îți voi da o sărutare... Tu-mi ești mireasmă de floare. Peste mesteceni plouă blând Adăpostește-te la mine-n gând, Citește-mi poezii în zori Și răsfață-mă-n culori. Eu te aștept la o cafea Să-mi îndulcești inima, Pân-ai să vii, dor diafan Îți cânt pe clape de pian. Dan Lucian Corb 4 mai 2017 Volumul: Poezie și cafea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu