Mi-atâta durere în suflet și greu

Mi-atâta durere în suflet și greu
Și dor mi-e de tine, fratele meu,
Plouă tăcut pe străzile pustii...
Mă uit, în zadar, tu nu mai vii.

Să bem o cafea, să mai povestim
Să ne iertăm, firesc, de greșim,
O simplă țigară s-o-mpărțim la doi,
Mă vezi acum, curg lacrimi pe foi.

Mă uit pe perete la vechiul tablou
Din copilărie, mi-aș dori-o din nou,
Să am grijă de tine cum o făceam,
Dar plouă tăcut, suspin lângă geam.

Privesc peste câmpuri în depărtare
Tristețea asta e covârșitoare...
Vin păsări ce cântă o simfonie
Doar singur ascult, scriind poezie.

Dan Lucian Corb 29 aprilie 2017