Ninge blând, dar nu mai ești la mine-n gând

Ninge blând, dar nu mai ești la mine-n gând
Te-ai depărtat încetișor, așa ai vrut, o știi,
Dacă vreodată-ți va fi dor, da un dor lăcrimând
Îmi vei găsi tristețile și șoaptele în poezii.

Poate și-un strop de fericire care-a fost cândva
Ce n-ai vrut să-l prefaci nicicum într-un ocean,
M-apasă și acum tot ce-mi spuneai, căsuța ta
E-n inimă la mine, te-am așteptat an după an.

Să te urăsc, chiar n-are rost, căci la ce bun
Te las ca fericirea s-o găsești în altă parte,
Mă doare tare, dar îți spun încet un rămas bun
Rămâi o lacrimă, o lacrimă duioasă într-o carte.

Iar sufletul meu lin ce-adânc mi l-ai rănit
O știu, în vreme se va vindeca de fiece durere,
Habar nu ai probabil ce mult te-am iubit
Și ninge blând peste oraș și plâng și e tăcere.

Dan Lucian Corb 14 ianuarie 2017
Volumul: Doruri albe de iarnă