Și brazii și mestecenii sunt ninși Și sufletul de dorul tău mi-e nins, Ochii mei de-ai tăi de-ar fi cuprinși Caută-mă tu și lasă-mă surprins. Vino când poți la mine în odaie Toarnă-mi un ceai fierbinte, aromat Și-ascultă-mă, am povestiri o droaie Pe care încă nu le-ai ascultat. Stai lângă mine să citim în șoapte Din cărțile poetice ce le avem, Alintă-mă până târziu în noapte Și dă-mi să gust prăjiturele crem. Destăinuie-mi duioase sentimente Când luna-și lasă raze pe cărări, Îngăduie-mi să-ți spun literalmente Că te ador, simți lacrima-n chemări?! Dan Lucian Corb 23 decembrie 2016 Volumul: Parfumul florilor de vară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu