Mi-aduc aminte de-o iarnă din copilărie Și prin cuvinte tandre suspin în poezie, Eram doar un puștan, pe străzi prin cartier Adesea colindam, cu fulgi de nea prin ger. La păsări le dădeam firimituri de pâine Și uneori mergeam la săniuș pe deal, Fiecare gest frumos avea atâtea taine Și fiecare splendid vis îl socoteam real. Purtam o șepcuță și-n ochi aveam sclipiri Cine s-ar fi gândit la lacrimi din iubiri? Când anii au trecut cu dulce și amar Mă-ntorc în amintire, să fiu copilaș iar. Și ninge peste vise și eu alerg prin nea Purtând în buzunare creioane și foi albe, Cu inima voioasă și-obraji de catifea Cânt cu glas duios, florile-s dalbe. Dan Lucian Corb 25 decembrie 2016 Volumul: Copilăria mea apusă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu