Dorule lin, mireasma sufletului meu Când sunt cu tine, nimic nu-mi pare greu, Iar de-mi ești departe tot aici te simt Căci tu-mi ești șoaptă lină și alint. Știi, îmi tremură sufletul de-al tău dor Și în visul de catifea te-nvălui, te ador, Iubita mea iubită, iubită și-adorată Ai grijă de mine că-ți dau inima toată. Să mă ajungi din urmă, eu te voi aștepta Lângă fântâna dorului când se va înnopta, Sub licăriri de stele doar noi într-un cuvânt C-o dulce sărutare prin adieri de vânt. Dorule lin, mireasma sufletului meu Până în zori de zi te țin la pieptul meu, Pe armonii duioase ce vin din depărtări În clipele mirifice ce-aduc îmbrățișări. Dan Lucian Corb 28 noiembrie 2016 Volumul: Parfumul florilor de vară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu