Şi ea surâzând

Undeva-n depărtare, pădurea fremăta
În seara de toamnă, soarele apunea...
Şi struguri dulci la casa cu pridvor
Şi ea surâzând, cu un tainic dor.

Pe întinsul deal, cineva doinea
Şi cântecul acela te înlăcrima...
Apoi liniştea părea iar de neatins
Şi ea surâzând, cu păr de aur prins.

Pe cărarea veche, frunza se-aşternea,
Ce melancolie prin jur se-ntindea...
Nori se-apropiau din cealaltă parte
Şi ea surâzând, răsfoind lin-o carte.

Undeva-n depărtare, ploaia picura,
Amintirea-n gânduri se adăpostea...
Şoapte arămii purtate iar de vânt
Şi ea surâzând, lângă un cuvânt.

Dan Lucian Corb 15 octombrie 2014