~ Catargul deznădejdii~ Mizerii aglomerate își fac de cap prin stațiile părăsite. Gurile flămânde nu mai contenesc să tacă. Un zgomot ciudat, neomenesc te face să tresari: „─Te-ai născut prea devreme, locul tău nu e aici într-o lume plină de iluzii… Visele tale sunt prea frumoase pentru acest moment istoric!” Tot mai mulți părăsiți se zbat cotrobăind prin tristețea urmată de lacrimile sângeroase ale neîncrederii umane. Elementele naturii râd de noi. Neputincioși seculari înălțăm catargul deznădejdii. Unde să mai fugim? În durere și lacrimi, durere și lacrimi, durere și lacrimi. Dan Lucian Corb 29 noiembre 1992 Dansul durerii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu